Biografie
Educație Și Formare
Școala Generală a urmat-o în orașul natal Zărnești,
iar mai târziu a fost repartizat la Colegiul Național Economic “Andrei
Bârseanu“ din Brașov, urmând profilul de Gastronomie și Artă culinară, cu
specializarea tehnician în gastronomie. În paralel cu studiile liceale a fost
admis în anul 2011, la Școala Populară de Arte și Meserii “Tiberiu Brediceanu”
din Brașov, unde a studiat muzica pop, având ca prim profesor pe Bianca Brașoveanu,
artist liric. La începutul anului 2013, își descoperă pasiunea pentru muzica
clasică vocală și începe să studieze canto clasic alături de soprana Valentina
Mărgăraș, regizor și prim solistă a Operei din Brașov, având ca maestru
corepetitor pe pianista Sena Ducariu.
Tot în anul 2013 reușește să obțină cu succes
Diploma de Bacalaureat, și se înscrie ca student la Școala de Televiziune
"Tudor Vornicu" din București, studiind în cadrul secției
Editorial-artistic, dobândind cunoștințe în domeniul jurnalistic, fiind
specializat în prezentare și producţie de televiziune şi radio. Aici a fost
format de mari personalități din media, precum Mircea Radu, Raluca Moianu,
Mihai Tatulici, Vlad Ionescu sau Sorin Ovidiu Balan. În anul 2014, Dragoș Popa
s-a înscris la Facultatea de Știinte ale Educației din Brașov, unde a studiat
timp de 3 ani pentru licența în pedagogie. Dorința pentru perfecționare în
muzica îl determină ca în anul 2016 să susțină o probă la Academia de Muzică
“Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, unde a continuat să studieze cu succes timp de
un an, canto clasic, la clasa prof. univ. dr. Mircea Sâmpetrean (bas). În același
timp s-a pregătit în particular tot pentru un an de zile, la Școala Privată
"mozART", sub îndrumarea tenorului prof. dr. Liviu Iftene, prim
solist al Operei din Brașov. În 2017 i s-a propus continuarea studiilor vocaționale
la o instituție mai aproape de orașul natal, și astfel a decis să susțină o
proba de aptitudini pentru un program de Masterat, interpretând două arii, la
Facultatea de Știinte și Arte din cadrul Universității “Valahia” din
Târgovişte, unde a fost admis la buget pe toată perioada studiilor. Și-a
finalizat examenul și Lucrarea de Diserație cu nota zece, sub coordonarea
celebrei soprane conf. univ. dr. Felicia Filip, obținând astfel titlul de
Masterant în domeniul muzical.
În perioada studiilor la instituțiile oficiale,
pentru a își exploata calitățile artistice, Dragoș Popa a urmat și lecții de
pian cu maestra Galina Tîrnovsky, dar a participat și la alte cursuri de
formare susținute de muzicieni recunoscuți, precum belcanto cu soprana Ana
Condrea (2012), teorie muzicală cu maestrul instrumentist și compozitor Walter
Joze Dionisie (2014), Master-class de canto cu Mihai Trăistariu (2013),
Master-class de canto cu Ozana Barabancea (2016), Master-class de tehnică
vocala cu prof. dirijor Mihaela Zăiceanu Bob (2017). Fiind pasionat totodată de
latura didactică, Dragoș Popa a obținut în anul 2017, titlul de Formator,
recunoscut de Ministerul Educației Naționale, dar a urmat și alte cursuri de
pregătire psiho-pedagogică, precum curs pentru modalități de predare cu Huw
Collingbourne (2014) sau curs de vocalize profesionale cu Eric Arceneaux
(2014).
Activitate Și Carieră
Dragoș Popa a început să studieze muzica în anul
2010, la vârsta de 15 ani, încurajat de cel mai bun prieten. În același an,
Dragoș Popa a debutat în postura de solist în cadrul unui spectacol de clasă,
în elegantul restaurant Gott din Piața Sfatului Brașov. Prima melodie studiată și
interpretată a fost șlagărul "Dacă pleci", din repertoriul artistului
Cătălin Crișan.
La
scurt timp după debut, deși nu era pregătit suficient și conștient totodată de
competiția ce se afla în spatele oricărui concurs, Dragoș a avut ambiția de a
participa la diferite concursuri și festivaluri de muzică, naționale și internaționale.
Primul său concurs a fost în cadrul Festivalului Internațional "Steaua
Carpaților", organizat de compozitorul român Mihai Vanica, pe scena Casei
de Cultură din orașul Râșnov. A continuat apoi să participe la multe
festivaluri de muzică, reușind adesea să obțină diferite premii și distincții,
mereu abordând piese dificil de interpretat. A fost criticat pentru felul și
tehnica sa de a le cânta, dar și apreciat de public cât și de unii oameni de
specialitate din industria muzicală.
În luna
august a anului 2010, prin intermediul fundației regale, Dragoș Popa a propus
Principesei Margareta a României, un proiect pentru strângere de fonduri cu
scopul de a ajuta persoanele cu situație precară care posedă calități artistice
să se poată afirma în societate. Deși proiectul nu s-a materializat, Dragoș
Popa a primit o scrisoare oficială de apreciere din partea Fundației Principesa
Margareta a României. Scrisoare ce l-a determinat să își continue activitatea
socio-culturală.
La
vârsta de numai 16 ani (2010), Dragoș a reușit să atragă sprijinul Primăriei
Orașului Zărnești și astfel a pus bazele Festivalului Național de Muzică
"Ecoul Pietrei Craiului", care s-a dovedit a fi un mare succes și un
punct de reper în domeniu, fiind în prezent unul dintre cele mai puternice
festivaluri din țară. Dragoș Popa a primit pe atunci, titlul presei: "Cel
mai tânăr președinte de festival".
Datorită activității intense, în anul 2011 a
primit o invitație de a conduce un Club Cultural în cadrul Asociației Meridiane
Socio-Culturale, acreditată la Parlamentul României, dar și la cel al Europei.
În scurt timp a dezvoltat Clubul M.S.C. - Centrul Cultural Virtual Artist
pentru Artă. An în care a susținut recitaluri la Parlamentul României, cu
participarea unor reprezentanți ai Ministerelor, dar și oficiali ai Asociației
Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România.
Tot în
anul 2011, Dragoș Popa inițiază și coordonează evenimentul "Gala Instituțiilor
de Arte", iar mai apoi se numără printre fondatorii Festivalului Internațional
“Hermannstadtfest" din Sibiu.
În anul
2012 primește 4 titluri onorifice. I s-a acordat titlul de Președinte de Onoare
al Federației "Star Music" România, iar mai apoi, la vârsta de 18
ani, i s-a propus funcția de Președinte Executiv al Federației. Alături de
federație a fost implicat în proiecte pe plan național și internațional. O altă
hotărâre îl numește Președinte de Onoare al Asociaţiei Culturale “Toma
Popescu”. Dragoș primește și două titluri de “Membru de Onoare”, pentru Fundația
“Orfanii” și Asociația “OK-Club România”.
Este
anul în care își descoperă pasiunea pentru compoziție și creează prima sa
lucrare muzicală, intitulată sugestiv "Scena", compusă pentru
Dominique Simionescu. Astfel devine membru al Uniunii Compozitorilor și
Muzicologilor din România.
În anul
2013, îi este compusă și încredințată piesa "O clipă" (muzică și
text: Alina Augusta), și astfel lansează prima sa melodie. Cântecul prezintă
amintirea unei povești de dragoste privită din perspectiva unei iubiri
neîmplinite, dar totodată existente.
Este
totodată anul în care reușeste să dobândească personalitate juridică pentru
Centrul "Artist pentru Artă", ocupând funcția de președinte fondator și
astfel, alături de echipa sa, dă startul Festivalului Național Muzical
"Lira", în orașul Tăuții-Măgherăuș din Maramureș.
Datorită meritelor sale, în decembrie 2013, a
fost invitat de către cântărețul Mihai Trăistariu, să facă parte din cel mai
mare turnet al artistului, "Turneul Vocilor de Nea". Mai tarziu, în
anul 2014, primește Trofeul de Excelenţă “CLASSUS” în domeniul Artelor, în semn
de apreciere pentru contribuția sa la dezvoltarea, promovarea și susținerea
tinerelor talente ale României, precum și la realizarea și organizarea de
proiecte culturale de interes național.
La
începutul anului 2015, dă startul unei colaborări cu Televiziunea TVS Brașov.
Astfel își face debutul în lumea jurnalismului și a televiziunii, fiind
producător și prezentator al emisiunii "Un simplu călător", având
teme principale turismul și cultura, realizând emisiuni în țară și peste
hotare. În cadrul postului TV, Dragoș Popa a moderat și emisiuni dedicate unor
ediții speciale a știrilor.
În anul
2016, Dragoș Popa este invitat în trustul de presă Mix Media Group, unde primește
ștafeta de la directorul companiei, celebra jurnalistă prof. dr. Onelia
Pescaru, și astfel devine cea mai tânără voce a știrilor Radio Brașov și Super
FM, în calitate de prezentator de știri. Tot aici, Dragoș a ocupat și funcția
de redactor al unuia dintre cele mai citite publicații din județ, ziarul Brașovul
Tău. În aceasta perioadă regăsește dragostea pentru televiziune și moderează
"Știrea săptămânii" în cadrul Știrilor Mix TV. Tot în acest an,
devine manager de proiect pentru “Învățăturile Ozanei Barabancea” și realizeaza
un important MasterClass tematic.
A urmat
o perioadă de liniște în ceea ce privește viața publică, timp în care și-a
păstrat funcția și activitatea de Manager al Centrului "Artist pentru
Artă", dar și gazdă pentru diverse evenimente și festivaluri.
În anul 2017, se dedică domeniului pedagogic în
cadrul Clubului “Art Respect, la Cercul Militar Brașov, iar mai apoi îi este
acordat titlul onorific “Arte Magistra” pentru efortul și rezultatele obținute
în cadrul clubului, fiind nominalizat și la Gala Premiilor “Art Respect”.
În anul
2018, primește invitația de a face parte din Echipa Etică a primei ediții a
Festivalului de Muzică și Teatru “Lumini Sonore” by Ozana Barabancea, iar mai
apoi devine coordonator artistic al urmatoarelor ediții și totodată, ia parte
la debutul Orchestrei “Lumini Sonore”.
În anul 2019, Dragoș Popa devine colaborator în
cadrul Societății Române de Radiodifuziune, pentru cel mai nou post regional,
Radio România Brașov FM. Este prezent la inaugurarea postului în luna martie
2019, realizând primul material.
Activitate Online
Un moment important din viața lui Dragoș, au fost
aproximativ alți 3 ani (2008-2010) în care a cunoscut o companie din Silicon
Valley, California, numita Makena Technologies, fondată în primăvara anului
1998 de către Will Harvey, Jeffrey Ventrella și Michael Wilson. Compania a
dezvoltat o lume virtuală, destinată tuturor celor care doreau socializare cu
persoane din întreaga lume. Dragoș a devenit membru al acestei comunități la
începutul anului 2008, stârnindu-i multă pasiune, și în timp a reușit să ajute
la dezvoltarea companiei și a comunității virtuale. În toți acești 3 ani, Dragoș
a fost voluntar în calitate de “Island Guide” și “Top Help Central
Contributor”, și a creat legături în toata lumea, în țări precum, Franța,
Germania, China, Spania, Filipine, Suedia, India, Algeria, Egipt, Italia,
Statele Unite ale Americii și în multe alte țări.
Dragoș Popa a fost moderator (voluntar) al rețelei
internaționale de socializare Hi5, în perioada 2009-2011.
Dragoș Popa a fost Knowledge Partener al Comunității
Yahoo! Answer, cu grad de calificare Nivel 7, în perioada 2007-2012.
Dragoș Popa a fost Beta Tester pentru platforma
de socializare iOrbix - Connecting Your World.
Distincții și premii
Titlu Onorific - Arte Magistra (activitate
didactică - Cercul Milar Brașov)
Titlu Onorific – Președinte de Onoare al Asociației
Culturale Toma Popescu
Titlu Onorific – Președinte de Onoare al Federației
Star Music – România
Titlu Onorific - Membru de Onoare al Asociației
Meridiane Socio-Culturale
Titlu Onorific – Membru de Onoare al Fundației
Orfanii
Titlu Onorific – Membru de Onoare al Asociației Ok-Club
Artist of the Week - The "I LIKE IT"
Trophy
Premiul de Excelență "CLASSUS" (în
domeniul artelor)
Premii de Excelență pentru organizarea și
coordonarea diferitor evenimente culturale.
Premii de Excelență în calitate de jurat.
Premii la concursuri și festivaluri de muzică.
Activitate editorială - articole
Articole publicate în CCV News, Ziarul
Atitudinea, News Brașov, Jurnalul Naţional, News Alert, Braşovul Tău, Monitorul
de Covasna, Radio România Brașov etc.
Volume publicate
În curând.
Volume co-editate
Co-autor pentru “Pianotistul – Artă, Tehnică și
Muzică” din cartea “Buletinul” Muzeului Științei și Tehnicii “Ştefan Procopiu”
Iaşi, publicat în anul 2012.
Co-autor pentru “Aspecte evolutive în designul
aparatelor de redare sonoră” din cartea “Buletinul” Muzeului Ştiinţei şi
Tehnicii “Ştefan Procopiu” Iaşi, publicat în anul 2014.
Apariții în cărți
,,Pasărea Phoenix”, autor Lorelai Moșneguțu,
Editura GRAFIX (Craiova, 2017) ISBN 978-606-791-578-5 / pp. 85-90.
“20”, autor Claudiu Dumitrache, Editura Cni
Coresi (Bucuresti, 2020) ISBN 978-606-996-464-4 / p. 41